Registru de Banca & Registru de Casa

iflows
2024-09-11 11:09:57 +0000

În acest tutorial, vom parcurge pașii necesari pentru a înregistra corect plățile și încasările, și cum să le gestionăm eficient.

Atunci când înregistrăm o plată sau o încasare în iflows, tipul tranzacției determină unde va fi salvată aceasta:

  1. Numerar - Tranzacția va fi salvată în Registru Casa.
  2. Transfer Bancar - Tranzacția va fi salvată în Registru de Banca.
  3. Fără Plată - Tranzacția nu va fi salvată în niciunul dintre registre. Acest tip de tranzacție este util, de exemplu, atunci când stornezi o factură și nu trebuie să trimiți banii clientului deoarece acesta nu a apucat să plătească, dar nici nu vrei ca factura să apară ca fiind restantă.

Înregistrarea unei Încasări sau Plăți:

  • Navigați în secțiunea Vânzări > Facturi pentru încasări.
  • În coloana acțiune a facturii dorite, apăsați pe simbolul verde pentru a înregistra o nouă tranzacție.
  • Completați detaliile tranzacției, selectați metoda de plată și salvați.
  • Navigați în secțiunea Financiar > Achiziții pentru plăți.
  • Procedați similar, apăsând pe simbolul verde în coloana acțiune a facturii dorite și completând detaliile tranzacției.

O altă opțiune de a  înregistra plăți și încasări este direct din secțiunea Financiar > Tranzacții.

  • Selectați tabul dorit: Registru de Casa sau Registru de Banca și completați detaliile tranzacției.

Setarea Metodelor de Plată

Pentru a seta metodele de plată, navigați la Setări > Financiar > Metode de Plată:

  1. Introduceți denumirea metodei de plată.
  2. Alegeți tipul: NumerarTransfer Bancar sau Fără Plată.
  3. Apăsați pe Adaugă pentru a salva.

Vizualizarea și Editarea Tranzacțiilor

După ce am încasat sau achitat o factură, aceasta va fi disponibilă pentru vizualizare în una dintre cele două opțiuni: Registru de Bancă sau Registru de Casa.

  • În funcție de secțiunea din care a fost realizată încasarea sau plata, coloana de acțiuni va arăta diferit:
  • Pentru tranzacțiile efectuate direct din factură, va fi disponibilă doar acțiunea de vizualizare. Dacă dorim să modificăm tranzacția, vom apăsa pe simbolul de vizualizare, care ne va deschide atât factura, cât și o fereastră care ne permite fie să edităm tranzacția, să o ștergem sau să adăugăm alta.
  • Pentru tranzacțiile introduse direct din pagina Financiar - Tranzacții, avem disponibile două acțiuni: Ștergere și Editare.
flag offensive 0 remove flag Șterge